Povestea şi secretele Gemelor Infinitului

author
Author: 
    1698 views

    Infinity Stones – Universul Marvel

    Există şi un trailer fan-made subtitrat mai jos

    Infinity Gems

    Generalităţi

    Gemele Infinitului (Infinity Gems), cunoscute ca şi Pietrele Infinitului (Infinity Stones) sunt şase obiecte imaginare din benzile desenate de la Marvel ce-au apărut pentru prima dată în The Power of Warlock n. 1 (august 1972).

    Periculozitatea celor şase geme derivă din faptul că, unite într-un singur artefact capabil să le înmagazineze puterea, ca Mănuşa Infinitului, dăruieşte oricui le mânuieşte omnipotenţă şi omniscienţă.

    Să încercăm să desluşim natura lor, puterile şi posibile implicaţii viitoare.

    Fiecare din cele şase Geme ale Infinitului sunt artefacte dotate cu o imensă putere, fiecare fiind asociată unui aspect al existenţei:

    Spaţiul, Timpul, Realitatea, Puterea, Mintea şi Sufletul.

    Chiar dacă am dat peste prima gemă în primele lungmetraje de la Marvel, mai precis în Căpitanul America: The First Avenger, abia după câţiva ani am descoperit cu adevărat natura şi originea lor când în Gardienii Galaxiei, Colecţionarul i-a dezvăluit lui Star Lord existenţa acestor obiecte ce pot părea simple pietre colorate, dar care, în realitate, sunt printre armele cele mai puternice din Multiversul Marvel.

    Originea

    Înainte de vremurile existenţei eroilor pe care i-am îndrăgit, existau în vidul cosmic şase singularităţi. După un timp, au fost captate şi introduse în şase (geme)pietre cu ajutorul unor enităţi cosmice (Infinitul, Eternitatea, Moartea şi Entropia). Sarcina lor era să modeleze şi să ordoneze Multiversul.

    De atunci, în miliarde de ani, Gemele Infinitului au continuat să existe şi să fie folosite de diferiţi indivizi în scopuri personale.

    Vă amintiţi că puterea Gemelor este atât de mare încât nu pot fi folosite direct de „muritori”, ci trebuie aproape mereu să fie folosiţi anumiţi catalizatori ce pot canaliza şi înmagazina energia. De exmplu, Red Skull şi Jane Foster au intrat din nefericire în contact cu Gema Spaţiului şi cu Gema Realităţii în Căpitanul America: The First Avenger şi, respectiv, în Thor: The Dark World.

    Vom relua povestea Gemelor Infinitului din Universul Marvel concentrându-ne pe diversele lor caracteristici şi capacităţi, dar şi pe implicaţiile viitoare pe care le-ar putea avea… pentru că ne apropiem de lansarea lui Avengers: Infinity War, filmul în care Thanos va face cu siguranţă mişcarea decisivă înarmat fiind de Mănuşa Infinitului, artefact ce conţine toate cele şase pietre.

    Recapitulând, în acest moment Gemele Infinitului ce-au apărut deja în Universul Marvel se găsesc

    • pe Asgard – Gema Spaţiului.
    • pe Xandar – Gema Puterii,
    • pe Pământ – Gema Minţii şi Gema Timpului
    • e foarte posibil ca în Muzeul Colecţionarului de pe satelitul Celeştilor, cunoscut ca Knowhere să fie Gema Realităţii. Dar e foarte posibil să fie deja în alte mâini, având în vedere că a fost distrus. Să fie cumva la Thanos? Intenţiile lui nu mai sunt un mister, după scena mid-credits din  Avengers: Age of Ultron. Thanos are Mănuşa Infinitului, sau o mănuşă de acest gen măcar, presupunând că o copie ar mai ascunsă în palatul regal de pe Asgard. Am văzut în Thor că titanul cel nebun are intenţia să adune toate pietrele pentru a deveni o fiinţă omnipotentă şi invincibilă, în gradul să manipuleze după propria-i plăcere orice aspect al existenţei. Mai avem puţin-cam mult până la lansare şi suntem siguri că vom vedea lucruri uimitoare.
    • Gema Sufletului – încă nu se ştie, sunt doar speculaţii.

    Gema Realităţii

    Gema Spaţiului

    Gema Sufletului

    Gema Minţii

    Gema Puterii

    Gema Timpului

    Voi reveni cu câte un articol pentru fiecare gemă în parte.

    Explorează subiecte similare

    benzi desenate

    Trailer fan-made subtitrat

    Benzi Desenate, filme 2018, Recenzie, SF, Trailer avengers infinity wargema infinituluigema mintiigema puteriigema spatiuluigema sufletuluiinfinity stonesthanos

    Related Post

    Permalink to Avengers: Infinity War (2018)
    Avengers: Infinity War (2018)
    avengers infinity war 2018,avengers infinity war 2018 recenzie,avengers infinity
    Permalink to Al doilea trailer Avengers: Infinity War 2018
    Al doilea trailer Avengers: Infinity War 2018
    Al doilea trailer Avengers: Infinity War 2018 trailer avengers
    Permalink to Stargate – Origins (2018)- recenzie, trailer subtitrat
    Stargate – Origins (2018)- recenzie, trailer subtitrat
    Stargate Origins 2018 recenzie trailer subtitrat Franciza Stargate revine
    Permalink to Darkest Hour – Recenzie, Trailer
    Darkest Hour – Recenzie, Trailer
    Darkest Hour – Recenzie şi Trailer subtitrat Titlul oficial

    Leave a reply